Serviciul de Protecție și Pază de Stat a sărbătorit cea de-a 27-a aniversare de la fondare

Astăzi, 25 ianuarie 2019, a avut loc ședința solemnă dedicată celei de-a 27-a aniversări de la crearea Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

În calitate de invitați oficiali au participat dl Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova, dl Igor Klipii, Secretar general adjunct al Parlamentului și dl Roman Cazan, Secretar general adjunct al Guvernului.

Cu acest deosebit prilej, în primele ore ale dimineții, la monumentul domnitorului  „Ștefan cel Mare și Sfânt” din curtea sediului SPPS, un grup de ofițeri au depus jurământul de credință Patriei, de apărare a securității naționale și de protejare a demnitarilor de stat.

În debutul evenimentului, directorul interimar Anatolie Golea a adresat colegilor sincere mulțumiri pentru profesionalismul și dedicația manifestată zi de zi, notând că „multe s-au realizat și încă multe urmează să realizăm. Am spus de mai multe ori că meseria noastră nu se face de unul singur. Este un lucru de echipă. Vreau să vă mulțumesc pentru că ați avut încredere în ceea ce facem și pentru că ori de câte ori ați fost puși în condiții dificile, nu ați cedat”.

Prezent la eveniment, Președintele țării a felicitat angajații SPPS cu ocazia celei de-a 27-a aniversări. În discursul său, dl Igor Dodon a opinat că pe parcursul acestor ani, angajații SPPS și-au îndeplinit conștiincios și cu deplină dăruire, responsabila misiune de asigurare a protecției demnitarilor moldoveni și a celor străini pe timpul șederii lor în Republica Moldova.

Totodată, în cadrul ceremoniei oficiale, Președintele Republicii Moldova a conferit Serviciului de Protecție și Pază de Stat Ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Distincția a fost înmânată în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în domeniul protecției și pazei de stat, pentru asigurarea unui înalt nivel de pregătire a subdiviziunilor și îndeplinirea exemplară de către personal a datoriei de serviciu. La fel, șeful statului a conferit unui grup de ofițeri ai SPPS Ordinul „Credință Patriei” clasa III și Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova.

Mesajul de felicitare din partea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova a fost dat citirii de către dl Igor Klipii, Secretar general adjunct al Parlamentului. În mesaj se menționează că ofițerii SPPS au reușit să formeze un colectiv de profesioniști, capabili să combată riscurile și amenințările ce pun în pericol securitatea statului și a cetățenilor.

Cu un mesaj de felicitare a venit și dl Roman Cazan, din numele Prim-ministrului Republicii Moldova, subliniind că în toți acești ani „prin muncă și devotament, ofițerii SPPS au contribuit la afirmarea Republicii Moldova pe plan internațional, prezentând-o ca o țară sigură într-o lume marcată de tot mai multe turbulențe”.

Pentru îndeplinirea exemplară a obligaţiilor de serviciu, profesionalism înalt şi rezultate meritorii în activitate, angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat au fost stimulaţi cu diverse distincţii, grade speciale, diplome de onoare din partea Serviciului.

Totodată, un grup de ofiţeri şi subofiţeri au fost decoraţi cu diplome din partea Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.

De menționat că procesul de edificare a sistemului organelor securității statului a revendicat crearea, la 27 ianuarie 1992, a Serviciului de Protecție și Pază de Stat care în prezent își desfășoară activitatea în conformitate cu criteriile unui stat democratic și corespunde standardelor internaționale în domeniu.

25 ianuarie 2019

Biroul relații cu publicul